Care este diferența dintre predare și instruire?

Multe dintre eșecurile din trecut ale bisericii în evanghelizare au rezultat din încercarea de a transmite prin predare deprinderi care pot fi formate cel mai bine în viața spirituală a unei persoane prin instruire practică. De-a lungul istoriei, cunoașterea a fost întotdeauna transmisă prin una dintre aceste două forme de educație complementare, dar distincte: predarea și instruirea.

Predarea se concentrează pe transmiterea cunoștințelor și a conceptelor. Prin urmare, un învățător remarcabil poate transmite eficient informații către zeci, sute sau chiar mii de oameni. De obicei, el folosește fapte, exemple și istorisiri pentru a-și exprima ideile. Dacă este înzestrat, nu va avea nevoie decât de cuvinte pentru a se face înțeles. Domnul nostru a fost un Învățător desăvârșit. Ilustrațiile și pildele Sale rămân fără egal. Mărimea grupurilor pe care le învăța nu influența impactul durabil al învățăturii Sale. Unicitatea Sa consta în capacitatea de a prezenta adevărul spiritual într-un mod de neuitat, cu autoritate și o claritate profundă. El Se simțea la fel de în largul Său învățând un grup mic de doisprezece oameni sau adresându-Se unei adunări de peste cinci mii. Felul uimitor în care a rostit Predica de pe Munte arată că grupuri de orice mărime pot fi învățate cu succes.

Instruirea se deosebește de predare deoarece necesită observare. Simplu spus, instruirea se concentrează pe transmiterea deprinderilor învățate. Termenul care exprimă cel mai bine acest proces de instruire foarte practic, desfășurat chiar în timpul activității, este ucenicia practică. Deoarece observarea și experiența personală sunt necesare unei instruiri eficiente, relațiile unu-la-unu sunt folosite pretutindeni ca forma cea mai acceptată de instruire pentru dezvoltarea deprinderilor.

Să folosim aviația pentru a ilustra diferența dintre aceste două metode bine cunoscute de învățare. Într-o vară, zburam într-un avion privat mic împreună cu un prieten apropiat, care era un instructor de zbor cu multă experiență. Deoarece eu petrecusem puțin timp zburând într-un avion mic, am început să mă îngrijorez când traversam un lanț muntos accidentat din New Mexico. Ce s-ar întâmpla dacă prietenul meu ar suferi un atac de cord în timpul zborului? I-am propus să-și ia câteva minute pentru a mă învăța principiile de bază ale unei aterizări forțate „în siguranță”.

În timp ce vorbeam, Wortley Rudd m-a întrebat: „Billie, știi de ce sunt atât de convins de eficiența ucenicizării personale?”

„Nu, dar aș vrea să știu”, am răspuns.

„Când mergi la școala de zbor”, a spus el, „ești literalmente format ca ucenic pentru a învăța să pilotezi un avion. Pregătirea de bază are loc, de obicei, la sol, într-un grup mic. În acel cadru, ți se predau conceptele de bază ale aerodinamicii; însă mai târziu, după cursurile de la sol, cea mai mare parte a instruirii tale practice are loc în aer, când stai lângă un pilot cu experiență. Îi observi în mod repetat exemplul, urmându-i instrucțiunile. Fiecare pilot aflat în aer a fost instruit individual «cum să piloteze». Instruirea unu-la-unu este foarte eficientă în aeronautica de astăzi și a funcționat în același fel în lucrarea de echipare a bisericii primare.

În experiența Sa personală de ucenicizare, Isus era uneori cu ucenicii Săi într-un grup, iar în alte ocazii era cu ei individual. El Și-a ucenicizat apostolii folosind ambele metode de comunicare, iar în cele din urmă ei au devenit pescari de oameni cu mare succes.

Același principiu al observării este valabil și în practica medicală. De obicei, chirurgii care efectuează cele mai delicate tipuri de operații trebuie să parcurgă cel mai lung și mai specializat stagiu de pregătire. În general, cu cât sunt mai grave consecințele unui eșec, cu atât este mai mare nevoia unei instruiri individuale temeinice. Chiar și numai din acest motiv, instruirea în evanghelizarea personală, care are implicații pentru eternitate, merită cea mai bună și mai devotată implicare a noastră. Încă din primele zile ale slujirii Sale, Domnul ne-a arătat personal acest lucru prin prioritatea deosebită acordată instruirii relaționale. „Pe când Isus mergea pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon, numit Petru, și pe fratele lui, Andrei. Ei aruncau o plasă în lac, fiindcă erau pescari. «Veniți după Mine», le-a spus Isus, «și vă voi face pescari de oameni». Îndată și-au lăsat plasele și L-au urmat.” (Matei 4:18–20) Instruirea lor practică începuse!

Într-o vară, în timpul unei vacanțe în Colorado, am trăit o ilustrare vie a instruirii prin observare. În acea zi, încercasem să pescuiesc păstrăvi. Deși mă străduisem mult, peștii pur și simplu nu cooperaseră! Neavând niciun succes, mi-am dat seama că aveam nevoie de ajutorul unui expert.

La scurt timp după aceea, am început să caut un instructor care să-mi arate cum să pescuiesc. Mi-a fost prezentat un pescar cu experiență în pescuitul cu muscă artificială, iar el a acceptat să mă instruiască în această artă. A petrecut puțin timp explicându-mi particularitățile acestui sport. Mai întâi am învățat diferența dintre o muscă „uscată” și una „umedă”. Aceasta a fost etapa inițială de predare, axată pe teoria pescuitului cu muscă artificială.

Apoi mi-a spus: „Să luăm una dintre aceste muște, s-o prindem de fir și să ieșim în curtea din față, unde putem exersa efectiv lansarea.” Trecusem acum de la predare la instruire practică, aplicând cunoștințele dobândite.

Am petrecut câteva minute lansând mica muscă spre o floare galbenă din apropiere, până când reușeam s-o așez lângă margaretă aproape de fiecare dată. Apoi el a intrat în garaj și a adus o pereche de cizme de pescuit până la șold. Le-am încălțat, iar el m-a pus să merg prin curte și să lansez musca în mod repetat.

După ce îmi oferise această instruire de bază „pe mal”, instructorul mi-a spus: „Acum ești pregătit pentru adevărata experiență.”

Credeam că mă va duce la un pârâu mic și liniștit, ca acela unde pescuisem. Spre surprinderea mea însă, am ajuns la un râu de munte lat și învolburat, despre care el știa că era plin de pești. Din acea experiență am învățat imediat ceva important! În evanghelizare, mulți dintre noi nu ajungem la oameni pur și simplu pentru că pescuim în locurile greșite. Suntem mai preocupați de frumusețea și comoditatea locului nostru de pescuit decât de succesul final al misiunii noastre.

Instructorul meu mi-a spus: „Urmează-mă, pur și simplu.”

El a intrat în apă, care a devenit repede destul de adâncă, așa că s-a întors și mi-a dat câteva sfaturi practice. „Billie”, a spus el, „nu călca niciodată pe o piatră înainte de a o testa. Pune mai întâi piciorul pe ea, apoi încearcă s-o miști ca să vezi dacă se va rostogoli sub forța apei și greutatea ta. Apoi, trece piciorul pe suprafața pietrei ca să verifici dacă are mușchi care te-ar putea face să aluneci. Când lansezi, ai grijă la crengile joase ale copacilor din dreapta. Observă cum lansez pe sub ele.”

I-am urmat întocmai exemplul și am prins repede câțiva păstrăvi curcubeu frumoși. Era o îmbunătățire extraordinară față de experiența mea anterioară. Ce a făcut diferența? În primul rând, eram sub îndrumarea unui pescar cu experiență. În al doilea rând, îmi fuseseră predate conceptele de bază ale pescuitului cu muscă artificială înainte de a intra în apă. În al treilea rând, el m-a instruit personal prin exemplu, arătându-mi unde și cum să pescuiesc. Am fost format efectiv ca ucenic, urmându-l în râul învolburat. Prin această instruire, foloseam acum musca potrivită, în râul potrivit, la cel mai bun moment al zilei pentru a obține rezultate!

Ucenicizarea autentică necesită echilibru și îmbinarea metodelor de învățare. Unele cunoștințe sunt transmise cel mai bine prin predare, iar altele prin instruire practică, deoarece o metodă se ocupă de concepte, iar cealaltă de deprinderi învățate.